Copii și desene

Miercurea mergeam la școală deghizată în „doamna de desen”. Spuneam, desenați copii, mă gândeam, oare ce urmează, de data asta testul omulețului sau arborele. Copiii desenau linii curbe, drepte, case cu horn (o fi armonia familială sau simbol falic), desenau la infinit flori, copaci, oameni, orice le cerea mintea mea (sau ce mai trebuia pentru marele meu proiect de cercetare...), uneori mai desenau pokemoni, aștia greu de interpretat, nu apareau în nici o grilă...
Miercurea asta Șerban desenează o femeie gravidă, proiecția propriei persoane. E de rău, mă gândesc. Dar casele lui Șeban erau perfecte, intelectul de nivel superior, asta e viitor homosexual sau viitor obstretician?
Într-o zi stam cu sutele de desene pe care încercam să le citesc, cu zeci de minți în mâinile mele, pe care credeam că le pot stăpâni. Vine un prieten și spune, ce desene frumoase, de când esti profă de desen? Nu sunt, sunt mare cercetător, nu știi tu.
Miercurea asta, desen liber, ce copii perfecti, nimic nu transpare, nici o problemă, nici o traumă. Ce desene frumoase, mă gândesc. Ce desene frumoase, ce copii perfecți.