Acum călătorea spre sud,
dincolo de inelul care strânge pământul,
într-o căruță slinoasă
unde e aur mult și violență.
Faimoase regiuni ale imaginii:
printre piramide din petrol negru
și diamante
pe care închizând un ochi,
le contemplă. Mult va avea de umblat
până la jertfă, până la sarcofage.

Îmi îmbrac picioarele, știu că dor
și durerea asemănătoare
cu cea a sufletului.
Vin spre mine dinspre el,
iar el se face că pricepe bine
și-ngăduie cu înțeles adânc.
Îmi atinge, ușor, obrazul veștejit
de atâta timp, ca un copil în toane bune.

Am mers prin purgatoriu
nedormiți, amețiți, prădați de limbă și duh,
speriați de dragostea noastră,
scrisă complice pe ultima mie de lei.
Suntem îngropați pentru eternitate
în moalea țărână a norilor de iarnă.
Crește
tot mai mare-n urma noastră,
uitarea.
Și înainte nu mai este nici un țărm…