De obicei nu umblu la off-topice. De regulă nici nu le prea comit. Am relații, bune, proaste, la vedere.

Am avut animozități, polemici, chiar conflicte. Unele persoane mă evită, pe altele le evit eu. Cu altele am recuperat întîlnirile neplăcute și ne frecventăm fără entuziasme de prisos.

În cazul Gălățeanu am avut însă surprize neașteptate. VT a fost un biet copil. Stilul lui G. doar pleacă de la al regretatului și escaladează culmi nebănuite. Delirante.

Vreau să fac doar cîteva remarci pe baza unui mic off-topic:

“Cât despre tragerea de șireturi-dacă ar fi să comparăm calificările mele (internaționale) cu calificările dvs. nici măcar de lins pantofii n-ați ajunge”

Eugen Galateanu [04.Jan.06 21:01]

Cine a avut neșansa să fie comentat de dînsul, nu poate spune că cel mai adesea atitudinea cu care a fost abordat n-ar fi fost una de o intimitate forțată pînă la a deveni de-a dreptul jenantă. Aceasta ajungînd nu doar că să frizeze tragerea de șireturi, dar avansînd iute către bătaia cordială pe burtă. Și de aici la bătaia de joc și invectivă.

Nu vorbesc de alte ticuri inepte și aberante. O să le evidențiez într-o altă “fișă de lucru” la “Arta comentariului”.

Impresia că ar fi o persoană integră, recomandările insitente pe care ți le face, copiindu-l pe VT, să te privești în oglindă, lamentările cu privire la ofensele pe care le suferă sînt pură ipocrizie din moment ce poate comite enormități ca cea de mai sus.

Cine-i studiază scrierea (este vorba de fragmentul citat, o mostră pentru felul, să-i zicem necanonic, labil în care înțelege dînsul ortografia) va vedea că nici măcar din greșeală nu pune linia de pauză cu un spațiu înainte și după. Și te întrebi: cine l-a înzestrat oare cu atîtea diplome – internaționale – cînd mintea dînsului, de cititor și autor notoriu, n-a sesizat pînă acum un lucru atît de simplu – care sare-n ochi și unui prost ca mine. Care n-a comis încă 600 de texte pe site. (Domnul doctor recidivează. După ce s-a documentat serios citind ce am scris aici, uită că putea învăța să pună cum trebuie linioara buclucașă, uită că dorea să-i lustruiască cineva cizmele - nu spun cum - și, dînd în mania persecuției, se vaită și mai abitir de nedreptățile strigătoare la cer care i se fac. Nu uită însă, milos, să arate cîtă îngrijorare îi stîrnesc.)

Cine are pe site o biografie, poate spune acolo tot ce se referă la viața și la realizările sale. Să tot amintești în texte și comentarii asemenea calități sună fanfaron și megaloman. Chiar și păunul nu-și ține toată ziua coada înfoiată să i se vadă medaliile. Dar se vede că dînsul este un mutant încă necatalogat.

Fraza dînsului nu are un punct final. Într-o formă lizibilă ar trebui să pună între virgule condiționala sau chiar între linii de pauză. Ultima propoziție, “nici măcar de lins pantofii n-ați ajunge”, ar suna românește așa: nici măcar să-mi lingeți pantofii n-ați ajunge/n-ați merita. O viziune de satrap oriental. Ce elită, c'eș copil – vrem tiranie, despotism. Dictatură. Absolutism luminat doar de ceara de pe pantofii visați împărătești.

Mă și văd, împreună cu mari mase de admiratori, tîrîndu-mă la picioarele Majestății Sale Gălățeanul I, privind fascinat la pieptul său doldora de impunătoare medalii internaționale și încercînd să-i savurez apetisanta cremă, cu gust de flori exotice, întinsă glanț pe pantofi, ca oricine să-și poată oglindi o clipă în ei umila-i făptură… în timp ce gărzile de corp mă împing delicat și ferm, cu vîrfuri ascuțite de bocanc la locul care mi se cuvine. Marginal.


*

Cu acest stil avea de a face și Vrăjitorul din Oz cînd se adresa sperietorii de ciori:

– Nu pot să-ți dau creier, dar pot să-ți dau o diplomă.



(Nu las loc de comentarii. Am văzut că persoanele decente se tem deja de personaj. Iar mie mi-e de-a dreptul silă. Nu știu ce spun totuși editorii. Dînsul se laudă că are – 10, poate nu-i ajunge.)



Voi deschide comentariile dacă editorii vor consimți. Butonul nu mai are bifă, rămîne deci la latitudinea dînșilor.