-Cum te numești, copile?
-Ion, mă numesc!
-Și tu fată?
-Ioana!
-Și tu, cel cu ochii căprui și cu părul blond, ondulat?
-Ionuț!...așa mă numesc!
-Și tu, mititico?
-Ionuța!
-Dar cel mic, care se joacă singur, cu ursulețul de pluș?
-El e Ionică, încă nu știe să vorbească!
-Sunteți frați?
-Nuu!
-Sunteți veri!
-Nuu!
-Neamuri?...Vecini?
-Nuu!
-Dar ce sunteți?
-Copii suntem! Nu se vede?
-Ba da! Dar ce fel de copii?
-Întrebați-l pe nenea Marin, dacă-l mai găsiți!
El știe să vă spună cel mai bine...
-Și unde credeți, că-l mai găsesc pe nenea Marin?
-Nu-l mai găsiți!
-Cum nu-l mai găsesc?
-A plecat de dimineață...și-a dat demisia!
-Și voi totuși, ce faceți aici?
-Noi?
-Da, voi!
-Credeam că sunteți mare și deștept!
Îl așteptăm să se întoarcă!
-Uite că, uneori nu sunt!... de astă dată mă întreceți!
Dacă a plecat, de ce să se întoarcă?
-Păi, ca să vă spună că noi, fără să fim frați, veri, neamuri, vecini, suntem fii lui Ion și Ioana,
plămădiți...,,întru veșnica pomenire, a acestui Soare și a acestui Pământ!''