Am venit...te-am luat de mana si am incercat sa fac abstractie de dimineata “perfecta” pe care o traisem alaturi de tine si te-am luat in brate...destul de greu...e greu sa treci peste gandul ca sufletul pereche acorda mai mare atentie unui abonament pierdut decat tie...si asa expira pana te vei intoarce, ce mai conta?
Si la sfarsit m-ai intrebat daca-mi va fi dor de tine; ah, dac-ai stii ce bine ma simt acum, cand stiu ca sunt liber pana cand voi fi nevoit sa te iau din nou de la gara, si iar sa te iau in brate, incercand sa trec peste cele intamplate, si iar sa o dam in bara, si iar sa ne imbratisam...si iar sa varsam fluvii de lacrimi pe hainele noastre sintetice, si iar sa ne mintim ca relatia o sa fie din nou ca la inceput, si iar sa ne promitem ca vom incerca sa facem lucrurile ca-n trecut si iar...s-o luam de la capat...o relatie circulara, o relatie care nu duce nicaieri, care avanseaza in timp cu aceleasi probleme ce la sfarsitul zilei precedente pareau de domeniul trecutului...
Astept sa ma suni...si sa ma intrebi ce-am facut azi...si totusi stii: te-am condus pe ultimul drum din saptamana asta...si m-am simtit bine...si inca ma mai simt, desi sunt singur, caci am scapat de o povara pe termen limitat...Te rog spune-mi cand te intorci, ca sa stiu cat mai am de trait cu adevarat...
De ce mai continuam? Da-mi drumul...m-am saturat sa fiu papusa de care sa nu te poti desprinde nici o clipa...deja m-ai strans atat de tare incat m-ai omorat...chiar tu ai spus-o:”esti mort pentru mine”...asa ca ingroapa-ma, te rog, nu mai suport sa vad cum altii traiesc iar eu ma uit prin ochii unui mort la ei...N-am sa te mai caut; nu am ce cauta in lumea celor vii...Adio!