m-am băgat în mormântul tatei și m-am întins peste oase
o rotulă de-a lui se cuibărește în lăcașul din spatele genunchiului meu
respir pe lângă crucea de marmură în memoria celui ce a fost lazăr
uitându-și învierea
(cele mai stupide texte se găsesc pe cruci stai în fața morții și te umflă râsul citind cât de tâmpiți pot fi viii)

foame mi s-a făcut așa că am ronțăit unghii smulgându-le din falangele morților
când sete mi-a venit am sorbit licoare de pe lângă bulbi
frig nu mi-a fost niciodată

de aici de foarte jos o văd uneori pe mama venind cu apă și tămâie
și-i plânge lui tata și nu știe că mă plânge și pe mine

n-ai văzut-o pe fata mea avea un lăcaș văduv în spatele genunchiului
un mers împiedicat și-un piept plin de sine ureche dacă ureche romană
și ochi sinonimi

nu-i răspunde nimeni dar tata îmi dă o palmă peste ceafă mă impinge-n afară văd stele verzi țâșnesc artezian dar nu mă-mprăștii nu-i nimeni în jur doar un abur de pomană o ceață putredă
și eu

blestemată să trăiesc

aici
cu voi

deasupra