Motto: „Răbdarea e o rugăciune fără cuvinte.” (Danion Vasile)




Un înger plânge lângă mine...

Dar eu mă fac că nu-l aud.

Îmi plânge relele, știu bine,

Păcatele ce le-am făcut...

Dar tot nu pot să îl ascult.

Căci plâng și eu la rândul meu,

Dar ale mele-s lacrimi rele

Și-ntunecate de păcat,

Eu plâng durerile, efemere,

Ce alții-n suflet mi-au lăsat.

Plâng cu gând rău, cu răzvrătire,

Cu-acel etern „Doamne, DE CE?”,

C-așa e firea omenească,

Să-ntrebe ce nu trebuie.

Ne-nverșunăm să strângem pumnii

Și s-acuzăm privind spre cer,

Uitând cu atâta ușurință

Că responsabili suntem noi!

Fie plătim pentru greșeli comise fără remușcări,

Fie ne-ncearcă în credință și în tărie Cel de Sus.

Mare-I e mila,

Printre ispite, El ne trimite și-ajutor,

Cu chip de oameni sau de îngeri,

Să nu fim orbi, semenilor!

Să nu fim surzi, nepăsători.

Să nu hulim, ci s-acceptăm

Cu fruntea sus și eroism

A noastră cruce s-o purtăm.





Un înger plânge lângă mine...

Și-acum încep să îl ascult,

Cad în genunchi, în rugă sfântă,

Durerea toată s-o înfrâng.

Și plâng din nou,

De data asta cu lacrimi calde

Și curățite de păcat,

Căci îmi plâng relele făcute de-a lungul vieții pământești,

Cu gând senin că izbăvirea m-așteaptă-n lumile cerești.

Îngerul pleacă și-mi lasă vorbă căpătâi:

„Omule dragă, să te-ntristezi când TU greșești,

Și nu când al tău seamăn îți face răni din cele lumești,

Să nu ignori când dintr-odată începi s-auzi îngeri plângând,

Să te ridici, în luptă dreaptă, calea credinței s-o găsești,

Și la final, te-așteaptă, iată, cu brațe-ntinse, Dumnezeu!”