La jumatatea drumului dintre viata si renuntare,bilantul se incheie si gandurile curg in defavoarea celui ce-a fost o data un suflet.Sa mai schimbe ceva ...da,ar mai fi timp,dar teama incolteste si calca in picioare si cea mai ferma dorinta.
Fugi ascunde-te si taci!Inchide-ti buzele si incearca sa taci.Nu intreba,caci raspuns n-ai sa primesti.Dar ah,cum sa n-o faci,cand inca,mizerabile,mai speri?
Te darama,te ucide,te usuca,te inneaca,te inalta,te-nvie,te seaca,lipsa certitudinii. Nimic nu stii sigur, nici macar cine esti.Caci te schimbi mereu mereu...
Te invarti in cercul de tine trasat ca un animal ranit gata sa moara.Zbieri de durere,dar nimeni nu te-aude, caci esti ca-n Babilon,unde toti vorbesc alte limbi decat a ta;te izbesti de peretii scorojiti si nici tu nu stii de ce,te izbesti cu putere , desi nu mai ai vlaga sa te misti fizic;blestemi cu o furie uluitoare tot ceea ce ai facut,ce ti s-a facut,ce intelegi,ce nu intelegi,te-nconvoi pana la pamant de durere,musti din el de disperare.
Te ridici,faci un pas,te prabusesti iar la pamant.Lacrimile-ti inunda ochii,dar nu vrei sa le lasi sa curga;te abtii si strangi din dinti cu ura;ridici ochii si-n fata lor ruleaza imaginea unui anume sfant...ochii calzi,fata limpede,mainile fine;oglinda din perete releva chipul tau:ochii stersi inlacrimati care privesc in gol,fata umflata si groteasca,mainile ranite si urate.Sangele iti goneste prin vene,gandurile alearga mult prea repede prin minte.Te ridici si urli asemeni unui lup din pustietate,te repezi spre imaginea fina si frumoasa si o rupi in bucati,o calci in picioare,o blestemi!Opreste-te!Te urasti ca faci asta ...dar nu te poti opri!
Urla,rupe,dezbina,uraste,plangi,mori!
Te opresti fara sa stii de ce...cazi iar,te prabusesti,implori,zbieri,te rogi,te gandesti,iti amintesti,te doare,te ucide,te uraste...
Fugi,dar nu poti,caci n-ai putere sa te ridici.
Ramai la pamant,te inconvoi,te vaiti,zbieri din nou, blestemi...nu intelegi!
O voce calda rasuna undeva in mintea-ti nebuna,dar ti se pare...
Te lovesti de peretii de sticla,vrei sa scapi,sa fugi, sa uiti,sa nu mai simti,sa nu mai intrebi,sa nu mai stii...razi,razi ca un nebun de propria-ti disperare. Deja mintea ti-o ia razna de atata cunostiinta,prostie,durere,disperare,mahnire,regrete.... te doare,doare,doare!
Dar n-ai ce sa faci;nici sa renunti nu poti sau nu vrei,sau nu stii,habar nu ai!Insa ramai asa ,chip frumos cu suflet mancat de viermi si mintea nebuna si bolnava....asteapta,ceva,nici tu nu stii ce.