O dimineata mohorata de primavara care duce cu ea mai degraba un iz indepartat din iarna care se chinuie sa treaca. Ma trezesc din agonia unei nopti bantuite de ganduri absurde si caut din energia zilelor trecute fara sa-mi dau seama ca-i inutil ce fac si obosita dupa o noapte de zbucium incerc sa ma crut.
Ma ridic dupa clipe de indecizie si franturi de realitate agatate de vise...caut buimaca in interior sa gasesc ceva care sa ma anime, sa motiveze gestul de a ma ancora in realitate.
„Poate gasesc mai tarziu”...si pentru asta accept ca-i dimineata, ca-i mohorata ca si mine, ca trebuie sa caut, ca trebuie sa gandesc, ca trebuie sa resping tot ce este legat de indecizie...
O noua zi....dar eu nu o simt asa , face parte din sirul care a inceput fara sa anunte si cu pasi repezi imi domina existenta..o noua zi din sirul anost, invechit, cu gust de trecut care inca ma tine incapabila sa reactionez.
Ma simt sfasiata intre realitatea materiala care ma cere prezenta chiar si atunci cand sunt incapabila sa ma manifest si zbuciumul iscat de sirul ala anost ce m-a prins fara veste.
Buimacita de atatea ganduri ma simt mai constienta decat oricand pentru ca odata cu sirul asta am inceput sa ma ascult..chiar daca sunt coplesita de ceea ce „aud” nimic nu mi-e strain pentru ca vestile sunt esenta existentei mele..sunt multe si odata ce am deschis „usa” navalesc fara veste si fara sa-mi de-a posibilitatea sa aleg...am ales inainte sa inchid usa....
Am inchis usa si am inceput sa pasesc cu hotararea si inocenta unui nou nascut....am preferat sa alerg atat cat mi-a permis lipsa de „framantari ferecate” fara sa privesc in jur si fara sa intorc privirea...era momentul ca eu sa fac asta si aveam forta sa ating un nivel al existentei materiale ....am ales atunci epuizandu-mi posibilitatea de a alege mai tarziu constienta ca am lasat in urma esenta existentei mele, ca sunt incompleta si ca exista riscul sa uit sa ma intorc, sa nu mai recunosc drumul si cel mai grav: sa nu-mi mai doresc asta...
De ce m-am intors? Cum s-a produs asta?....nu sunt capabila sa identific cauze...presiunea prea mare, am reprimat „esenta” si declicul s-a produs fara sa-mi lase vreme sa reactionez...ma blocasem undeva pe drum si bajbaind dupa explicatii incapabila sa vad dincolo de usa, fara sa constientizez ca-i momentul sa deschid...am dat piept cu mine si forta efectelor intarziate m-a rapus pe moment..
Perioada de tranzitie...trebuie sa completez eu-ul si puzzle-ul se alcatuieste involuntar fara sa-mi dea ragaz sa ma dezmeticesc. Sunt eu si bajbai in acceasi dimineata mohorata care se repeta si azi, se va repeta si maine pana ce puzzle-ul va fi refacut.