motto:

„aici e îngropat un om care n-a putut să devină dumnezeu”
(G. Papini, „Un om sfârșit")


din zori până seara
se poate ajunge la măsura sfințeniei

dar cel mai ades apuc să fac
ce mi se pare straniu de ușor –
Îl privesc pe Dumnezeu ca superfluu
și doar când am nevoie Îl caut
știind că mă va primi înapoi

așa trec zilele
ca marea îmbrățișând un înecat

privirea secretă iluzia
în care anii se prind fără scăpare

sângele nu mai trece în cuvinte

experiența a ceea ce mi-e cu neputință să ating
fără să mă schimb
e singura de care mă lipsesc
deși fără ea celelalte sunt tot mai palide

și joaca din ce în ce mai nesigură
aduce tot mai mult
cu frica de a iubi