l-am plăsmuit
din lut și marmură albă

ciopleam, mușcam și sărutam
ochii ce n-au existat
până atunci, în clipa alfa

fâșii, fâșii se rupeau
în timp ce eu jubilam
ieșea furios din cocon
și mă învârtea în brațe
mai repede, mai strâns
mă ținea și mă purta
mai departe, mai adânc, mai profund
în străfundurile minții mele

deșert și văi secate -
panorama mea lăuntrică
ființa lui dispare, se topește
mă inundă și țâșnește
prin pori și strigăte;
se topește ca o boare

în deșert e o oază
iar eu sunt îndrăgostită
asta e fata morgana oare?