urcau pe rând către soare
bărbații pe care nu i-am iubit îndeajuns la timp potrivit
ochii lor se uscau precum frunzele toamna
pustietate
largi bulevarde cu oameni mici ascunși prin trupuri
ca în sertarul prăfuit cutia cu radiere fotografii alb-negru și câțiva nasturi de tablă

mă gândesc la daniil și la cămașa lui de in
în același timp el înjură printre dinți absența mea colorându-i tablourile în alb

(baba de la 4 îmi citește cartea pe balcon
strigă spre mine aplecându-se periculos în afară
doamna dana îmi vine să plâng
ce frumooos ați mai scris
sunt sigură că de Crăciun îmi va face un cozonac galben uriaș cu nuci și stafide
tot e bun și scrisu' de cărți la ceva sper să pună și zahăr pudră peste el
mișto blocurile astea cu vedere spre parc
aici poți să trăiești câteodată
dacă nu ai altceva mai bun de făcut)

treci mai departe

apoi coboară cristian cel înalt cu ochi verzi și plete aproape roșcate
dintr-un obiect de zbor fără mijloace de propulsie proprii
adică dintr-un balon vreau să spun
mă împiedic de el și atât
va scrie cu siguranță 30 de poeme prelungi pe chestia asta


când intru în casă
îmi aduc aminte
că iată sunt o femeie matură
îmi desprind părul din cele 2 codițe
tac
și nu râd
și nu știu ce să fac
cu toate mâinile astea
pe care le văd cum cresc din pereți înspre mine


...............................................



prin poeme s-a făcut seară furtuna a spart geamul
peste groapa noastră cea de toate zilele a crescut deodată
un zid fără prihană și rost

treci mai departe