Mă smulg cu greu din mine în dimineața asta
în care toate visele se îmbulzesc la capătul liniei

autobuzul în care mă urc e plin de ciudați
și nu știu de ce toți mă fixează

am aerul unui rătăcit printre halucinații
si recunosc că am greșit în dimineața asta
când mi-am smuls o parte din suflet și te-am învelit

mi-a fost teamă să nu-ți fie frig după plecarea mea

pe urmă am încercat să maschez cu farduri descompunerea
probabil am exagerat puțin
din ochiul stâng mi-a curs o lacrimă roșie
pe care am sorbit-o în încercarea de a-ți mai simți gustul
încă odată

am îmbrăcat cămașa ta pentru a acoperi golul din suflet

e atât de întuneric în dimineața asta
și acum stau pironită în autobuzul 66
cu zdrențe de gânduri târând după mine
bine că le acoperă părul lung, despletit,
să nu le vadă ciudații ăștia spre care m-aplec
cu o țigară între degete:

Aveți cumva un foc?