I.

deasupra cerurilor
mi-ai scăpat mereu printre degete
amețită de-atâta vânt de primă vară
așternută ca din senin pe piepturile noastre
ridicate înspre soare
ca în fiecare an cu eclipsă de moarte.

de parcă am sta acum să studiem oamenii
așa cum le cresc trupurile
ca unghiile
ca firele de păr răspândite din ramurile copacilor
asupra pieilor zbârcite
zgâriate de gene ascuțite
mușcate de guri hămesite după noi
nimeni n-a mai avut curajul să se arunce gol
prin iarba albită de-atâta reciclare
și-atunci le-am dat naiba de filme
de frică să nu uităm că am devenit
actorii propriului nostru scurt-metraj.

prin rotunde îmbrățișări de adio
mi-ai scăpat mereu printre degete
trăgând după tine fâșia pielii mele incolore
lăsându-mi o dâră portocalie cu sânge
pe spate.

mi-e așa de ușor să te găsesc acum
doar căutându-mă la celălalt capăt de mine.



II.

când m-ai acoperit cu pleoapele tale
m-am pierdut pe după iriși
amestecându-mă prin memorii de chipuri
de trupuri în mișcare
prin orice ți-ai imaginat vreodată că aș exista
așa cum m-ai atins azi cu mâinile înghețate
cum m-ai topit printre amintiri
să nu mai țip
să nu mai respir
să nu mai inventez nimic despre tine
așa cum te am în clipa asta
sub tremurul palmelor mele
în ochii mei
deasupra sânilor tăi
mă scurg înotând prin lacrimi
să mă scufund în tine
să mă mai nasc odată
rugându-mă la noi din pântecul tău.



III.

orașele mici m-au ascuns întotdeauna
de agonia marilor disperări
născocite pe treptele unor biserici prea largi
pentru a surprinde în ele
ultimele imagini ale pre-existenței mele
de până la tine.

nu am crezut niciodată în fotografii de ocazie
împietrite-n alb și negru
la nivelul turlelor și norilor.

stop cadru acolo – aruncându-ne orbește unul în celălalt
stop cadru aici – pictându-mi fiecare pas al degetelor mele
roase de colți de vampir
înspre tine – dinspre iarbă
sau de acolo de unde primăvara a sosit pentru prima dată
cu atâta migală mă desenez obsedant prin etape de evoluție
către ce fel de orașe mici tot învârtindu-mă
către ce fel de camere strâmte ca-n gaură de șarpe
te caut scotocind printre imagini decupate
în minte mi-a apărut gura ta
smulgându-mi sfârcurile cu dinții.

Dumnezeilor doar m-ați văzut gol!
sunt același pe toate părțile rostogolindu-mă pe trotuare
din frică mi-am inventat instantanee politicoase
din profil/ în genunchi/ pupând picioare
acoperindu-mă când negru când alb
ascunzându-mă înapoi în voi
să mă doară inima de-atâția ochi deodată.

normal că filmul ăsta nu-l știai iubito
doar a picat la selecția finală
tot în cruce.



IV.

te rog
sfâșie-mi rădăcinile astea de pe chip
lasă-mă să respir aerul curat de iarnă
lasă-mă să gust din sânii tăi
Pulque-le să-mi ardă mințile de tot
sau măcar agață-mă în cuie de perete
cu gura lipită de ultima ta dâră de sânge
să mă îmbete de durere
până când vor veni verile să mă elibereze
topindu-mă cu respirația lor sufocantă
să mă preling lipsit de puteri
atunci când vei veni să mă lingi
să mă odihnesc pe veci între limbile tale.



V.

ne-am derulat îmbrățișați între atâtea pelicule
să nu ne mai recunoștem civilizațiile
când aborigenii vor coborî din oglinzi
dansând cu ei am învățat
cum să ne mângâiem buzele cu suflare divină
cum să ne creștem siamezi prin limbi
frate-soră
să nu-i despărțim niciodată așa cum ne-am jurat
în numele nomazilor de pretutindeni
să ne mișcăm ondulatoriu numai prin pași irlandezi
de câte ori vom simți că ne pierdem unul pe celălalt
ca într-o singură inimă
ca într-un singur piept
ca într-un singur cerc
ca într-o singură materie
azvârlită între atât de multe universuri
la Dracu Doamne
sunt atât de multe
iar noi atât de departe
tot mai departe
prea departe

taie odată banda Doamne!