...poezia nu poate fi decodificată. Mai bine zis imaginea poetică. E ca și cum izbucnești dincolo de un perete de sticlă și te împrăștii ca un abur deasupra capetelor muritorilor de rînd. Un fel de duh care se strecoară într-un auricul sau poate într-un ventricul. Așa pătrunde în circuitul sangvin și devenim visători. Nu întotdeauna. Răscrucea noastră cea de toate zilele. Rămășițele pămîntești cu rămășițele nepămîntești. Cît e aici. Cît este dincolo. Starea de iceberg.
Mai puțină ființă, mai mult suflet. Pleoapa unui ochi. Bivalenta noastră circulație. Un halou ce nu poate fi decît misterios...