mi-am bâlbâit viața
în reîncarnări obstinate
până am rostit-o ca pe-o apă curată
și mi-e bine acum
sunt o toamnă rece și limpede
îmi nasc ultimele suflări
mici feline cenușii
cuibărite la sân de apus leșios

tu nu întreba nimic
doar mângâie-mă
cu mâna blândă și noduroasă a gândului

sunt bine acum
îmi rotesc sufletul vânăt odată cu soarele
peste copacii în formă de oameni
le strecor în brațe rugină
și le pun cruci de lumină pe frunte



îmi preling umbra pe ziduri
și mă cuibăresc în suflet de amiezi obosite
înainte să mă-nvelească pentru ultima oară zăpezile
și să mă sece fiara pământului
cu gura ei mov
de vârcolac hămesit




foto © Watermark of Mernie