Totul a început cu concursul de haiku organizat pe blogul Romanian Kukai. Prin mai am aflat întâmplător că Florinel –pe numele ei lung Loredana Florentina Dănilă- a câștigat locul II pe etapă și am felicitat-o. De altfel nu s-a oprit aici, ulterior a mai luat un loc II și un loc III. La textele postate pe agonia am replicat în stilul meu – 17 silabe umoristice. Se pare că i-au plăcut pentru că m-a îndemnat să particip și eu, iar într-un schimb de email-uri chiar mi-a cerut părerea, avea două- trei variante și era nehotărâtă. Pentru moment n-am dat curs invitației, ce să caut eu într-un concurs de haiku ?

În schimb mă uitam din când în când pe Kukai pentru a afla noutățile. La etapa din august am avut surpriza deosebit de plăcută să constat că locul I fusese câștigat de Simona Dobrescu iar locul II de Florinel. Simona, constănțeancă și ea ca și mine, este una din poetele mele favorite. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât lipsea de luni de zile de pe site-urile literare.
Am felicitat-o și pe ea prin email și așa a demarat o discuție interesantă despre poezia japoneză. Simona mi-a mărturisit că a abordat genul haiku din dorința de a scrie ceva nou. Neastâmpăr, căutare, încercarea puterilor. Dar și din cauză că pe site-uri sunt din ce în ce mai multe sonete, rondeluri, parodii, adică genurile abordate de ea în trecut. În schimb își arăta o nemulțumire – genul haiku nu prea i se potrivește. A recunoscut sincer că textul cu care a câștigat etapa a fost ales dintr-un set de șapte cu creierul nu cu sufletul. Lirismul profund, contemplarea îndelungă a naturii, surprinderea unui moment anume nu sunt în consonanță cu firea ei activă.
I-am dat dreptate, și eu simt același lucru. De fapt ăsta e și motivul pentru care nu am scris pînă acum haiku-uri decât sporadic, în comentarii. Mai mult, am opinat că în general, poporul român are alte tradiții decât poporul japonez, căderea unei frunze în amurg nu impresionează cititorii. Haz de necaz sau haz pur și simplu – da, asta are priză la public. Se pare că vibram pe aceeași frecvență.
- Tocmai de aceea m-am gândit să trec pe un alt gen, care mi se potrivește mai bine – senryu. Și am abordat problema cât am putut de serios. I-am cerut informații lui Cornel Atanasiu, am tradus și am postat pe Kukai două articole, am căutat cât mai multe exemple. Þi le trimit și ție dacă vrei.
Am vrut, evident. Să vă spun în rezumat ce concluzii am tras. Diferența esențială dintre haiku și senryu nu este umorul. Există și haiku-uri pline de umor, fie ca atare, fie botezate haikai. Diferența e alta - în haiku apar elemente din natură sau sezoniere, în senryu - elemente de natură umană sau socială. Păi da, aici e loc de umor, de satiră, de ironie… Epigramistului din mine îi tresaltă sufletul. Așa încât m-am arătat amator să merg și eu pe drumul ăsta.
- Se pare că prin octombrie va fi organizat un concurs de senryu.
Până atunci, ca să-mi dau mâna, am trimis un haiku la etapa din septembrie de pe Kukai. Fără prea mari speranțe, evident.

- Bun, dar cum ai ajuns tu pe Kukai ? mă întreabă Simona.
- Datorită lui Florinel, îi răspund eu și îi povestesc ce v-am povestit și vouă.
- Florinel ? Știi, o admir de câțiva ani, i-am citit textele de pe agonia. Crezi că se supără dacă îi scriu ?
- Cum să se supere ! E o femeie inteligentă, amabilă și plină de bun simț.
Și în acel moment mi-a venit IDEEA ! Ce-ar fi să ne întâlnim față în față ? Florinel stă la Slobozia, nu e prea departe de Constanța. Le-am scris și au fost de acord. Am convocat-o și pe Elia David, n-avea cum să lipsească. E constănțeancă și pasionată de poezia japoneză. De altfel a participat și ea la câteva etape pe Kukai.

Uite așa ne-am întâlnit cu toții sâmbătă 15 septembrie după amiază. Am stat în jurul unei mese la o cafenea din Mall, la etajul III. Loc clasic, de altfel în primăvară mai avusesem acolo câteva întâlniri într-o formație ușor diferită, cu Simona, Elia și Adelina Ionescu.

Întâlnirea a fost plăcută și interesantă în același timp iar discuția – animată în permanență. Am discutat mult despre poezia japoneză. Simona și cu mine le-am povestit despre senryu, Simona chiar a reprodus unul care i-a rămas la suflet.

sunt foarte bolnav –
voi lua medicamente
să mor sănătos
(Jules Cohn Botea – senryu premiat)

Elia ne-a mărturisit că în haiku se simte încorsetată, din cauza asta din toată poezia de inspirație niponă preferă poemele într-un vers.
Florinel ne-a povestit, plină de umor, cum a ajuns să scrie pe Kukai un text despre Șerban Codrin, un scriitor cunoscut din Slobozia, inclusiv pentru haiku-urile sale.
O temă controversată a fost dacă lecturile despre teorie și istorie -e vorba de poezia japoneză- te stimulează sau te inhibă.

Dar nu numai astea au fost subiectele. Fiecare a vorbit câte ceva despre textele vechi, zgândărit de ceilalți. Publicări de carte – insistențe ca Elia să își publice poeziile pentru copii. Evenimente la zi de pe site-urile literare, presupuneri despre identitatea ultimelor clone apărute. Diferențele și apropierile între psihologie și psihiatrie – specialitatea Eliei, care a fost colegă la medicină cu Simona. Religie și influența pozitivă sau negativă a literaturii asupra cititorilor. Aici tot Elia a vorbit mai mult, e un om profund religios, spre deosebire de noi ceilalți trei, care avem legături mai slabe cu religia și aproape inexistente cu biserica. Am vorbit fiecare despre modalitățile preferate de a scrie. Elia e ciocârlie, se trezește devreme și scrie în zori de zi. Eu sunt bufniță, scriu mai bine noaptea înainte de culcare. Florinel scrie seara, dar neapărat întâi pe hârtie.

Am vrut sa facem poze. Si am constatat ca nu a adus niciunul dintre noi un aparat de fotografiat. Asa ca am folosit un telefon. A ieșit o poză atât de ștearsă încât m-am hotărât ca data viitoare să încerc să vorbesc la aparatul foto, rezultatul nu ar fi unul mult mai rău.





În final am vizitat împreună librăria Diverta de la etajul III, prospăt deschisă și bine organizată. Constanța chiar simțea lipsa unei librării serioase, cele clasice din centru căpătaseră demult alte destinații.

Ne-am despărțit pe seară, concluzia unanimă fiind că ne-a făcut tuturora plăcere și că întâlnirea va fi cu siguranță repetată. Poate chiar în octombrie, când la Constanța se va desfășura un important eveniment haiku. Ce eveniment ? Informați-vă și veniți și voi la Constanța, vă așteptăm cu plăcere.