cuvertura
împletită din lână și ridurile bunicii.
miroase a 1992 o toamnă cu nuci
mari cât un cap de copil. a păr de porumb.
și a fân uscat sus pe șura cu fundație roasă
de carii și șoareci de câmp. te învelești
în ea ca într-un șal. și nu uiți
ce visezi. până la ușă.

cheia. nou-nouță. dacă o atingi cu limba
prin întunericul dimineții se nasc
fulgere mici. pocnituri. are gust de an nou.
ca atunci când ai mâncat primii fulgi
în brațele tatei. și întunericul se face
moale. poți să respiri prin el.
și nu uiți să respiri.

coșul. plin de hârtii șifonate.
de mucuri de trabuc. un fel
de cadavru luxos al zilei de vară
când te plimbai prin jaffa privind
obraznic pe sub borul pălăriei
la porumbei. dar trebuie golit. uneori
chiar cele mai frumoase amintiri sunt resturi.
dar uiți să duci gunoiul.

autobuzul. tot mai chior ca un perete
luminat de molii. tremurătoare.
oamenii sunt molii. și tremură din aripi
neștiute. toți le au majoritatea le simt
ca pe niște haine grele. ori cocoașe.
tu le-ai tăiat demult. știai că nu
îți vor folosi la nimic. și nu uiți.
te strângi în pardesiu. un os de sticlă.

biroul. prăfuit. o parte din praf
pielea ta cândva luminoasă. cealaltă
parte e timpul. timpul care strănută
aruncându-te dintr-o fereastră în alta.
dintr-un text în altul.
și ultima parte e doar efectul optic al
zilelor care promit să vină. nu știi
dacă își țin cuvântul. și nu uiți
să închizi calculatorul când pleci.

înapoi o tarabă cu castane coapte.
lumea împiedicată în cizme prea largi.
jenele noastre de toate zilele.
cutiile cu suc. pâinea. prin accident
un deja vu cu mere coapte și copii
străini. obrazul bunicii și mâinile ei
ridate. și nu uiți
să mănânci să bei să respiri

să visezi
înfășurată în cuvertura cea veche ca un
prunc
întors
în uter.

____
Copyright Adela Setti