Călugăria, spunea un părinte, este ca un salt în gol executat fără plasă, mortal dacă nu prinzi la timp bara Nădejdii.
Am încercat, parafrazând pe Savatie ieromonahul, toate nebuniile din lume, culminând cu cea mai mare dintre ele, avântul spre călugărie.
Ca un șoim peste prăpastie...
Părintele Sofronie Saharov spunea: "Cu cât mai aproape ne aflăm de pașii lui Hristos care mergea pe Golgotha... cu atât mai puțini vor fi în jurul nostru."
"În întuneric nehotarnic" și părăsit de toți, tu fluturele nopții vei fi atras din ce în ce mai puternic de o lumină blândă. La început nu prea o vezi, mai mult o presimți, precum astronomul ce descoperă prin calcule o stea,
sufletul prin rugăciune, se va lumina.
M-am prăvălit în gol ca un stejar aflat pe marginea prăpastiei dar am revenit datorită rădăcinilor înfipte prea adânc în mine.
A fost ca un salt înalt, am simțit fiorul căderii în adânc, revenind datorită amintirilor ce erau legate strâns de mine ca un cordon elastic.
Oh! de-aș fi fost un pui de spartan, inapt pentru această lume, aruncat în genune, murind pentru toți dar înviind cu Hristos.
Înconjurat de copil și părinți
Nicicând voi uita c-am trăit printre sfinți.