întrebările cresc vorbind liber
eu modelez orbirea în forme de ceva
cu obișnuința lucrurilor pătrunse
în sânge
trebuie să-ți fiu o dată străin
sătul de îndatoriri naturale
cât să poți înțelege că nu ești
unică
auzi cum Dumnezeu trece pe nesimțite cu vederea
săpându-ne în carne răscumpărări și
poartă
cu tine drumul ca o boală
pulsează
îndepărtându-ne
semnul absenței
sau mai bine hai să ne iubim ca o ironie
apoi vom împleti din caractere pasărea sfântă
tu o vei sili să zboare împotriva curentului
ca o imagine pictată de prin cărți
mai apoi
smulgând o pană uitării
vei pretinde
că mă știi…