Cuvintele se opresc în punctul final
Se adună în tine și se înmulțesc
Se omoară reciproc în timp
Și rămâne doar goliciunea limbii uscate.

Un fum nociv, ușor parfumat de țigară
Îți umple plămânul stâng
Anesteziază încet mintea într-un vis
Și te poartă prin camera obscură.

Prin vena aproape înghețată
Ce sângele și-a pierdut cursul
Un lichid plin de mierea amăruie
Îți învăluie puterea în tristețea frigului.

Acum, singurătatea te cuprinde
Chiar și în melodia zilei
Te desprinzi de prietenul lumii
Și te arunci în valul lacului rece.

Plutești printre alge și pești
Cauți la infinit definiția vieții
Te minți neîncetat fâră scrupule
Să mai scoți o bulă de respirație.

În zadar te ascunzi și azi
Sub vălul pictat al unei femei
Ce a închis ochiul pustiit
Și nu recunoaște dorința de a simți.

În zadar cauți cu disperare
Refugiul în frământări de oameni,
În iubirea și dorința altora
Tu rămâi peste zi același.

Te privești în oglinda spartă
Cu dorința de a vedea minunea
O pasăre cu aripi uriașe
Ce-și ia zborul spre o lume nouă.

Inima bate accelerând nebună
Pentru a se înălța spre cer
Să cuprindă libertatea zborului
Și lumina unei regine de noapte.

Realitatea revine în corpul tău
Te scoate la suprafață
Ca pe un cadavru încă viu
Să înoți spre malul zorilor albastre.

Alarma ceasului vechi de sub pernă
Þipă și te cheamă amenințător
Să te trezești copile al pustiului fierbinte
Din povestea nebunului de ieri.