teritoriile ne sunt delimitate încă nu știm ce se va întâmpla atunci când ne vom urî singurătățile
e doar o iluzie a întregului de vreme ce ne petrecem centrul de greutate în imaterialitatea infiltrată discret în textura lumii
uneori mi-e dor să fiu mă ascund în ora x sunt copila ce merge în roata țiganului un fel de roata olarului pe verticală cerul și pământul se dau de-a dura descriind un cerc de consistență omogenă

mă ascund în ora x
ora la care încetasem a mă recunoaște în luminile altor ochi
ori de câte ori mi-e dor să fiu
știu îmi trăiesc cuminte alegerea
practic abandonul în alegerea altuia dintr-o curiozitate firească dintr-o încăpățânare nefirească de-a mă lungi de-a curmezișul șinelor pe care destinul trece ca un tren de marfă

copila adună pietre
rostogolește pietre
convinsă că într-o bună zi hăul dintre ea la capătul privirii și ea la începutul privirii se va umple și nu va mai fi nevoită să-și asiste alienarea

ea naște copii nedumeriți
trebuie să joace baiețește duel masters deși îi place doar joaca de-a păsările cu pene de foc descriind cercul magic în care bărbatul are chipul și asemănarea ei
cercul fără ieșire în care ar putea crește femeie din mâinile lui