într-un vagon de tren
cu pumni arcuiți de frig
vârâți în buzunare
am vorbit despre sărăcie
și de ce iubim pe Nichita
"ca două culori ce nu s-au mai văzut."

în gară pe-un colț de peron
cu oasele pe genunchi
vârâte-n bocancii vineții
am vorbit despre următorul tren
în care vom vorbi despre Stănescu
"leoaică tânără, iubirea"
și două culori ce
s-au mai văzut...