Am gasit in buzunarul hainei un bob. Era mic. L-am desfacut, i-am inmuiat coaja, am luat stiloul si am scris refrenul melodiei "Zmeul"(Vama Veche)pe ea...si totusi...deasupra a tot am inscriptionat adevarul inimii mele, desi stiu ca nu vei putea intelege. Le-am rupt in mii de bucati si le-am strans cat am putut de tare intre degete. Le-am lasam apoi sa cada dintr-o palma in alta si iata, ca din cojile moi au inceput a creste spini puternici ce nu-mi mai dau drumul si ma injunghiaza.
Inima isi schimba ritmul, bataile si te simt ca pe-o durere in mine.
Nu cred ca voi putea scapa de tine. Poate nici nu vreau...
Si tu inca nu stii...poate nici nu vei afla...
Durerea a inceput o data cu melodia aceea...o cant de ieri de cand am ascultat-o.
Azi e un azi-refren.Il cant si simt ca sufar...si tu nu vei putea sti ca eu respir in acord cu vibratiile tale.
Poate indragostita...dar nu plutesc...simt un zbor interior, o zbatere de aripi ce privesc in jos si sapa gropi mari, adanci, gigantice...in umeri.
Inima e scrijelita cu ceea ce tot astept sa afli...dar nu ai cum...pentru ca ai uitat de mine.
Un timp am crezut ca nu te mai am dar inca te port cu mine...peste tot ca pe o alta credinta.
Esti o sageata infipta-n al mau trup...si mai bine stau cu ea, decat sa vad sangele siroit cand ma vei ajuta sa o scot.
Simt ca trebuie sa plang dar ma opresc...in fata mea realizez ca este profesoara si in jur alti 28 de elevi-colegi ai mei...si m-am oprit.
De ce as plange oare?
Esuez...evadez...dar sunt inca in clasa.
Ultima dorinta a clipei acesteia: sa stai in fata mea sa te privesc indelung si sa nu ma satur de tine...vreau sa iti vad acel zambet molipsitor...desi nu e nimic in el din adevar.
Impreunez palmele si te simt in presiunea venelor verzui. Oare te zbati in mine? Oare e vis? Respir parca alt aer si nu pot scapa din tine.
"Linistea se scurge-n mine..."
Fluturelui ii cade polenul...umple golul de praf...mult praf...si tu.
Inca te mai simt in adevar.