Un tânăr și-a serbat ziua de naștere într-un mod inedit, bând și cântând cu prietenii într-o ambulanță. O știre de două rînduri, transformată în problemă națională. Toate televiziunile au preluat știrea, antrenând analiști politici, economiști, miniștrii. S-au formulat supoziții, s-au dat sentințe, s-au avansat sancțiuni. În scurt timp, speriați de spectacolul mediatic, tinerii angajați la ambulanță și-au dat demisia. Tocmai când se pregătea sancționarea lor.
Polemica s-a infiltrat pe toate palierele posibile, ajungând ( incredibil !) la problema siguranței naționale. Auzi acolo, dezmăț în salvarea poporului ! –de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.
Un singur fapt mi se pare de comentat, cel care nu a fost luat în seamă de nimeni : nu suntem un popor de premianți. Mai toți am făcut prostii, am avut porția noastră de teribilism. Am spart geamuri cu mingea de fotbal, am tras cu praștia în vrăbii (‘’de mult nu mai trag cu praștia în vrăbii “...), am chiulit de la ore, am “tras țeapă” la o bere, etc. Nu cred în copiii cuminți, nu cred în educația aseptică. Nu cred că oamenii care au avut ceva de spus de-a lungul timpului au fost niște copii model : Einstein a absolvit cu greu facultatea, iar profesorii i-au recomandat să nu-și continue studiile, Brâncuși a fugit la 8 ani de acasă și a fost pedepsit pentru că a scrijelit banca școlii cu briceagul, Henry Miller a avut 6 soții și câteva amante, Thomas Edison nu a fost în stare să termine școala primară, Cioran s-a declarat derbedeu și nu a muncit un minut în viață, Nae Ionescu a fost extremist.
Nu știu cât a reușit posteritatea să ierte năzbâtiile lor, știu doar că e chiar normal să greșești, să te îndoiești, să nu crezi, să te lovești… Chiar și în dreptul penal există noțiunea de amnistie, cu încărcătură etică și umanistă.
Lume , lume, soro lume..( cum spunea Pittiș)…Ieșiți din palatele de gheață și lăsați flăcările să topească pojghița de falsă intransingență . Light my fire !