Oh, yes Marco!!! I will mary, with you!

Salonul afuma de colo până colo, oameni ca muștele prin vară fiecare alegând chipul după asemănare. Se iubeau în tăcere prin urma cuvintelor. Îi puteai nimeri pe cei potriviți, fără timp să-i petreci pe fiecare…”bună seara domnule, doamnă! bon voyage, mon ami!” Doar ici colo întâlneai câte un rătăcit săltând paharul gol…”viața ne-a mai rămas! de iubit, doar neputința ne mai iubește!” Oricât te-ai fi afundat printre scaune picior peste picior, dezvelite în beția doamnelor cu părul nevăzut de pălării cu boruri lungi, îți rămânea pe umăr șoptind din zgârcenia iubirii cu același accent scoțian. Nu puteai să nu-l asculți! Ne regăseam fiecare fără curajul de a recunoaște măcar cu o privire, să-i spunem, “da, mă recunosc în beția ta cu aceleași gesturi lungi, paharul întins printre degete filozofând în atenția tuturor”. Dacă întruchiparea este perfectă, ar trebui să-l privim măcar o singură dată și să ne aducem aminte, de oglinda înmormântată deasupra chiuvetei plânse, duhnind a alcool. Ecoul ei ne-a trecut prin pleoape la fel, iubind zadarul.

Bună seara domule, doamnă!