tata aprindea focul
în godin îndesa năluciri și moroi
când a plecat l-am ținut de mână și mai strâns

nu știu cum e să părăsești
eu n-am murit niciodată doar am așteptat ca miezul de nucă lovitura

uneori bate la ușă
nu deschid
mă tem că e moroiul deși la fel de bine ar putea să fie doar Hristos săracul