sunt albastră, prin mine se vede pământul

buzele scoicilor poartă vina sărutului nostru dintâi
în asfalt cernite în praful drumului dintâi neștiut, un adânc adăpost între singurătățile noastre
și lumea întreagă coborâtă în pumnul meu strâns

răzvrătit

împotriva ta și-a tuturor sunetelor cu gust și miros și cu ani
surd, te strig surd, te strig lung, te strig și te strig și te strig

timpul își urcă degetele peste vârstele mele începute cu tine
străinule

dispari sau nu te mai văd de lacrimi, sau nu te mai văd de palmele mele, de îngenuncherile mele...

să mă păstrezi, să te păstrez, strigătul meu.
nu mai sunt.

sunt albastră.
prin mine se vede pământul…