Acum o luna m-am gandit sa scriu despre "camera cu oglinzi",insa am gasit ca toti ceilalti, cea mai ieftina scuza pe care mi-o puteam permite:"Nu am timp...".Ma intreb oare,acum ce m-a determinat sa o fac...Probabil atmosfera asta de Craciun,cand lumea are impresia ca se poate cumpara "Timp","Sanatate"si "Fericire",la orice colt de strada,in orice moment al zilei,totul impachetat frumos,intr-o cutie rosie,la un pretz promotional....Si totusi ce a fost?

O sa incep usor,cu grija,am sa dezmierd cuvintele ca sa nu ranesc pe nimeni,pentru ca oricum nu asta e intentia mea.Si chiar daca vreun cuvant ar incerca sa distruga catusele in care sunt legate,nu cred k vor reusi sa atinga vreo inima....nu,nu mai exista inimi ci cutii de gheatza.La inceput nu credeam k exista oameni de plastilina,dar acum sunt ferm convinsa ca mai mult de 50% dintre persoanele pe langa care trec in fiecare zi,sunt figurine de plastilina imbracate in haine de firma,cu parul tapat,pudrate si rujate,cu masini luxoase si ceasuri placate cu aur batute-n strasuri.Mana zilei de ieri si azi,le da oamenilor de plastilina orice forma,ii distruge,ii recreeaza,le da un scop...de care pana la urma se alege praful...

Azi a fost o zi ca un tren...Ma tot gandeam sa cobor la prima pentru ca nu reuseam sa ma inteleg cu cei din compartimentul meu,dar ziua nu se oprea niciunde.In final m-am hotarat sa raman...caci paradoxal,ramanand puteam sa merg mai departe.Pe coridor am vazut o fetitza tragand dupa ea un caine de plus in lesa.Ma gandesc ca nici obiectele nu au o soarta mai buna.Imi verific gatul...parca simt in jurul lui o urma de latz.In suflet simt o urma de obiect.... Stiu ca devenisem trista,stiu ca ma lasasem imbibata ca o prajitura,intr-o cana mare de lapte amar...dar am reusit sa scap rand pe rand,frimitura cu frimitura,de tot ce ma astepta.Insa...

Am ajuns acasa...m-am asezat pe pat si am incercat sa pipai boala care ma macina.Mereu refuza sa-mi vorbeasca...stiu k e acolo,se fereste de mine si din cand in cand imi da cate un semn ca inca mai traieste:imi ofera sangele ei bolnav,ma face sa nu mai simt pamantul,sa fiu ce nu mi-am dorit vreodata sa ajung.In camera cu oglinzi imaginea fiecarei persoane reflectata e dura...oglinzile ii arata asa cum sunt,nu se mai pot ascunde.Dupa o zi in care iti zambesc,te iau in brate si te fac sa razi,ii vezi ca sunt obositi,ca de fapt nu le-a facut placere sa faca ce-au facut,ca totul a fost o umbra sub o panza topita.

De multe ori i-am invitat in camera mea cu oglinzi..multi s-au ferit sa vina.Acum am inteles de ce... Acum sunt vindecata de frig,de durere,de tristete,de teama,de lipsuri...si astept.Dumnezeu mi-a dat un semn,e timpul meu sa-i trimit un altul.Asa cred k ar fi indicat...

Azi ai venit pe neasteptate,ca un sunet cu tonalitate inalta insa atat de placut....Inca incerc sa te mai descifrez,sper insa sa nu-mi pierd entuziasmul...si apropo...tot drumul de la tine la mine l-am strabatut cu pasi mecanici ascultand piesa noastra.



Sunt singura in camera cu oglinzi...mai astept 10 minute si plec.Sunt convinsa ca nu mai vine nimeni.Am sa plec si totusi am sa raman in acelasi loc...depinde din perspectiva cui numeri pasii...Acum e prea tarziu pentru mine...trebuie sa dorm caci asta mi s-a recomandat...Ce pot face altceva?