două pete de sânge
îi deschid diminețile în ochi
singura ofrandă pruncilor avortați în tranșee
certitudinea unor războaie
inutile
și fără teritorii câștigate

seară de seară
din ranița lui fără capăt
se rostogolesc fumegând
până la picioarele mele
versuri strânse
de pe buzele soldaților
ultima rugă în fața luminii

îi primenesc cicatricile
cu piele neștiută
de nicio apă
și cu tăcere

ce aș putea să-i spun?
nici măcar moartea nu mai e o enigmă......