Well, fiare suntem și uneori ne surprindem pe noi înșine, câtă sălbăticie ascundem în fibrele înmuiate și domesticite.


Odinioară, pe o șosea îngustă, cutată de seara devreme de iarnă, mă scurgeam ca un gând absent de substanță. Așadar - fără glas, pe bălți împietrite, crăpate de pași, sub case fixate în omeți, pictate parcă doar pentru o clipă ( acea clipă ).

Și atunci mi-a ieșit în cale, ca din pământ, acel lup slobod în peisaj, hăituit și jugulat.Era bineînțeles o femeie speriată și singulată, pe o scenă solidă. Și-a trecut ca un vis fără sens.
Și-a rămas în mintea mea ca un gând neterminat ( adică persistent ).

Frică...