Mă bucur atât de mult sa văd cum bisericuța din colțul străzii pe care locuiesc, se clădește deși încet și anevoios din lipsa banilor, cu multă sârguință și perseverență însă.
Finalizarea construcției este încă în impas, dar oricum în cei doi ani, de când preoții acestui viitor lăcaș de cult se străduiesc, au ajuns la jumătatea proiectului.Este un pas uriaș ținând cont de lipsa banilor ce presupune atâtea și atâtea amânări, pentru ca visul frumos sa poată să devină
realitate.Frumoasele slujbe încă se țin în cortul improvizat, unde credincioșii, cu mic, cu mare, au adus din puținul lor, ce-au putut: o icoană, un preș, un covoraș, o glastră...astfel încât acum pășind în micuța bisericuță improvizată, simți pioșenia și sfințenia acestui loc, pe care oamenii îl prețuiesc și îl iubesc.În jurul cortului, ronduri de flori luxuriante, sădite cu atâta grijă, te întămpina blajin și-ți spui în gând: " ce oameni minunați..."
O binecuvântare este acest sanctuar de lumină sfântă și credință, un pios loc al mântuirii sufletelor noastre, un dar pe care D-zeu ni l-a dăruit și pe care noi trebuie să-l păstrăm în inimile noastre veșnic, până la moarte și dincolo de ea. Ar trebui să ridicăm mai multe biserici, să ne implicăm mai mult și să ne găsim timp și pentru D-zeu, căci El ni-l dăruiește pe al Lui clipă de clipă.