Nu contează cum s-au cunoscut. Au văzut unul în celălalt ceea ce își doreau, și s-au îndrăgostit. Lucrurile au fost frumoase o vreme, până când au început să iasă la iveală diferențe esențiale între ei... nu diferențe de suprafață, ci diferențe de interior... și diferențele astea nu pot duce la ceva bun...

Ei iubeau... sau cel puțin așa credeau. Pentru Ea, să iubească era cel mai important lucru, asta căutase toată viața, și acum, după multă suferință, simțea pentru prima oară că trăiește împlinirea celui mai mare vis! Astfel încât, El devenise lucrul cel mai important pentru Ea, așa cum Ea știa că va fi atunci când va găsi persoana potrivită. El era cea mai mare bucurie care ar fi putut să existe în viața ei și nu o interesa altceva mai mult. Ar fi făcut orice pentru El.

El își dorea dragostea. Credea în ea și spunea că e cel mai important lucru pentru El. S-a bucurat foarte mult când a găsit-o pe Ea, simțind că Ea ar putea să îl facă fericit. Ceea ce s-a și întâmplat. Pentru o vreme.

Pentru acea vreme, El s-a simțit cel mai iubit om din lume, s-a bucurat din partea Ei de toată atenția, dragostea și dăruirea, pentru că Ea îl iubea, și asta o făcea să ofere enorm de mult persoanei pe care o iubește.

El se bucura să primească, și cum nu era obișnuit să primească atât în această privință (în toate celelalte primea foarte mult), asta îl făcea foarte fericit. Acum, viața lui strălucea. Acum, când ieșea cu prietenii la o bere sau la fotbal, avea la cine să se gândească, avea despre cine să vorbească, avea pe cine să țină în inimă și să iubească, chiar dacă Ea nu era lângă El. Asta nu conta, important era că Ea era acolo undeva și îl iubea, și îi oferea lui libertatea de a face tot ce își dorește - să meargă la film, să stea să învețe, să se ocupe de viața lui personală, atâta timp cât din când în când, El reușea să se rupă din viața lui să se întâlnească și cu Ea.

Ea îl iubea, dar nu avea o viață separată de El pentru că nu își dorea nimic altceva. Atâta timp cât găsise cel mai măreț lucru, orice altceva erau detalii, și nu o mai interesau. Astfel încât, pe Ea o durea faptul că El are o viață separată de a ei, din care Ea nu făce parte... Dar suporta, pentru că dragostea o făcea să reziste... o interesa mai mult posibilitatea de a iubi decât aceea de a suferi.

Lucrurile au mers așa o perioadă, El era extrem de fericit că întâlnise fata perfectă, în timp ce Ea se lupta cu durerea pe care El o lăsa în inima ei atunci când pleca la casa lui, în loc să rămână cu Ea...

Ea a încercat să îi spună că sunt lucruri care o dor, că faptul că El are o viață separată în loc ca Ea să fie viața lui o face să sufere mult și să simtă că nu e ceea ce-și dorește, să nu simtă că pentru El, Ea e cel mai important lucru. Nu era de ajuns ca El să îi spună asta. Era nevoie să simtă... Dar El găsea imediat soluția: "ți-ar fi mai ușor dacă ai avea și tu o viață separată de mine, astfel încât fiecare să aibă viața lui, și din când în când suntem împreună și ne iubim. Ne iubim și când nu suntem împreună, dar atunci ne ocupăm fiecare de alte lucruri". El nu își dădea seama cât de mult o dureau pe Ea cuvintele astea, astfel încât nu făcea nimic să schimbe ceva... Pentru că, așa cum vedea El lucrurile, El oferea maxim din ceea ce putea El să ofere. Așa știa El, așa putea, așa fusese învățat și crescut... Pentru El, asta era iubirea adevărată!

Dar iubirea lui adevărată pentru Ea devenise o palmă dureroasă... o palmă acum, o palmă apoi, o vreme Ea a suportat... a crezut că îl poate face să se schimbe, că îl poate face să își dea seama că dragostea e mai importantă decât plăcerea pe care i-o oferă lui palmele respective...

Când nu a mai suportat, Ea a hotărât să plece. Pentru moment, El și-a dat seama că a greșit, i-a părut rău și a promis că se va schimba și că lucrurile vor fi mai bune... Ea îl iubea, și iubea dragostea, dacă exista o șansă cât de mică să existe dragoste cu El, atunci trebuia să încerce în continuare... ceea ce însemna să sufere în continuare, simțind palmele pe care El în mod inconștient i le dădea... pentru că El era altfel. Așa era El, dădea palme. Unei luptătoare de box poate i-ar fi plăcut palmele astea, dar Ei nu... cert e că palmele respective sunt ceva subiectiv, prin urmare, nu ceva greșit. El nu greșea pentru că așa era El... dar Ea avea nevoie ca El să fie mai bun pentru Ea, cel mai bun! Vroia o dragoste mare, nu un compromis... dragostea adevărată nu era un compromis pentru ea.

Ea nu mai suporta să simtă diferențe între ceea ce înseamnă dragostea pentru Ea și ce înseamnă pentru El, diferențe care pe ea o dureau enorm (era ca și când pentru El dragostea adevărată însemna să poată să facă sex cu alte fete nestingherit, atâta timp cât o iubea și pe Ea), astfel încât Ea conștientiză că e mai bine să plece, lăsând așa șansa ca la un momentdat, dupa ce își va fi revenit, să poată să iubească mult mai mult, o persoană mult mai potrivită ei...

El (însă) fu de acord cu asta.

Ea ar fi vrut ca plecarea ei să îl facă să realizeze că și El își dorește de fapt aceleași lucruri, același sentiment care să depășească orice și să facă să nu mai conteze nimic altceva mai mult decât persoana iubită... și apoi, împreună, să fie... Așa cum El îi spusese ei că își dorește, motiv pentru care Ea se îndrăgostise…
Dar El și-a dat seama că acel "altceva" e important pentru El acum. Astfel încât s-a hotărât să nu lupte să schimbe ceva, realizând că palmele respective îl caracterizează și ține la ele, așa că o lăsă să plece. Îl durea și pe El plecarea Ei, pentru că micuța îl făcuse fericit, dar cel puțin El avea în continuare viața lui, care îl făcea fericit într-o oarecare măsură. Măsură mai mare decât dragostea Ei se pare.

Pentru că Ei nu îi venea să creadă că El alege ceva mult mai mic în locul dragostei adevarate, începu să simtă diferit... să nu mai simtă iubire, ci dispreț... cauzat de ceea ce El s-a dovedit a fi în interior! Cauzat de faptul că s-a simțit trădată, înșelată, mințită, că El a făcut-o să îl iubească, deși nu îi putea oferi ACELAȘI lucru... Pentru că pentru El, orice rezultat era acceptabil...

El, realizând ce simte Ea, adoptă aceeași direcție... chiar dacă în interior Ea era aceeași de care (teoretic) s-a îndrăgostit, El începu să-i reproșeze Ei că nu i-a oferit libertate, că l-a presat să se schimbe, că vrea prea mult, că nu înțelege că El e diferit și are nevoie și de alte lucruri...

Ea înțelegea perfect că El are nevoie și de alte lucruri, tocmai asta era ceea ce o durea... Și, realizând că nu îl poate face pe El să înțeleagă ce simte și care este suferința și sufletul ei, lucruri despre care credea că El le înțelesese, se hotărăște să plece. Lăsându-l pe El să simtă că nu a pierdut mare lucru, văzându-și în continuare de viața plină pe care o avea și până atunci...
Și Ea este cea care merge singură pe malul lacului și plânge iubirea care ar fi putut să fie, în timp ce El înghite un nod și merge mai departe cu tot ceea ce a avut de câștigat de pe urma ei, nepăsându-i ce se va întâmpla cu Ea... pentru că din punctul lui de vedere, Ea a înnebunit...