Ipocrizia ta ma doare.

Vad cum suferi, vad ca te doare si pe tine, dar nu se mai poate face nimic.

Nu se poate trai asa, nu putem sa convietuim impreuna, din moment ce ma lovesti. Nu am voie sa am o opinie, nu am voie sa te contrazic, n-am voie sa cred decat in ceea ce crezi tu...

Si mai spui ca ma iubesti...

Daca ma iubesti, atunci de ce-mi faci asta? De ce ma sufoci? De ce nu ma lasi sa respir?

Imi spui ca vrei sa ma protejezi, ca stii ce e mai bine pentru mine, dar nu vezi ca nu ma lasi sa traiesc?

Lasa-ma sa traiesc! Lasa-ma sa respir!

Da-mi drumul din cusca asta amara, si lasa-ma sa gresesc! Lasa-ma sa cred in ceea ce vreau! Lasa-ma sa esuez si sa ma ridic si s-o iau de la capat!

Nu vezi ca esti atat de preocupat sa traiesti si pentru mine, ca nu reusesti sa-ti traiesti singur viata?

Cine ti-a spus ca a ucide e pacatul suprem, nu ti-a spus ca a trai si pentru celalt, e o crima?

De ce nu e o crima asta? A-l obliga pe celalt sa traiasca dupa cum vrei tu? De ce?

Ma presezi! Simt ca nu mai pot! Trebuie sa plec de langa tine! Trebuie sa fac asta cumva!

Stii ce ma doare cel mai tare acum? Ma doare ca te vad cum suferi sincer, ca nu-ti dai seama ce faci, nu vrei sa vezi ce faci, nu vrei sa intelegi nimic, numai versiunea ta.

Mi se rupe sufletul incet, dar trebuie sa-mi fac curaj, trebuie!
Cum o s atraiesc eu fara tine? Ce o sa ma faca? Oare ma intorc? NU, nu ma intorc! Imi vad de drumul meu! Trebuie! E mai bine pentru amandoi!

Imi pare rau!