Cufundat în noapte, în visul meu străin,
cu nuanțe colorate de misterul umbrelor întunecate,
tresar din somn și simt cum troznesc din toate
încheieturile, pereții ce de apă mă desparte.
Deschid ochii mari și privesc spre hublou,
legănat, de undele înalte ce apa o străbate.
Văd hăul ce-și deschide larg brațele de plumb,
ca să înghită-n el ce e aproape, aproape.
O aud cum strigă, chemându-mă în adâncuri,
vuietul ei hain ce furia-și abate,
Mă fac că nu aud, dar o simt, o simt atât de aproape.
Dezlănțuită e, cu brațele vânjoase,
iar strigătul înspăimântător îți intră până-n oase.
Cu corpul în derivă, tremurând la fiecare val,
ce în cală se lovește.
Va rezista ea oare acestui test bizar cu totul
și cu toate?
Încerc să mă trezesc din acest somn de noapte.
De-ar fi fost doar un vis, printre atâtea altele.
Dar când deschid ochii îmi dau seama că e realitate.
Un singur om, printre atâtea ape.