sinistru decor!
obositoare entitate
mă obligi să vorbesc
ziua
noaptea
curg silabele cu zgomot pierdut
chinuit strecurate prin coardele vocale.

ca lacrimi curg
printre degete obosite
de prea multe cuvinte

meteorice priviri
lucitoare
adânci
hăuri pustiite, ecouri din pădurea uitată
sălbăticită
neumblată.
nici dorință nu-i
nici posesie
nici nevoie...
plânge pe pervaz în voie
...ploaia
jumătatea mea - o altă entitate
lucidă de ceea ce e viața, de moarte...
durerea
mă întregește ca noaptea-luna
uscăciunea palmei îmi e totuna
dar nu uit ce am fost

vie

cu sânge curat
de algă
caldă
te țin pe tine
în viață.