Ne promiteam
cu mâinile
încătușate-n iarnă
să durăm o casă sub zorele,
să înfrunzim copacul-trufanda
și-apoi copilului cu stea în frunte
să-i dăm în gând să meargă.

Îmi scrii
cu patimă
că la tine a albit cireșul,
cel ce va stoarce fructe amare,
că peste vila-nchiriată,
cu pajiști lungi până la iaz,
se surpă soare.

La mine-n dormitor
lămâiul
lipește arome-mbătătoare,
iar casa mea
în alb și negru e deja
la mansardare,
pe un a zero in picioare.

Avem distanțe
libere la capăt
să ne agațe.
Fetele-s mari,
cu iz
de domnișoare,
le putem
așeza cu mândrie la aceeași masă,
îndeplinindu-ne
și ultima promisiune rămasă.