agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-21 | [This text should be read in romana] |
M-am ridicat din intrebari fara raspuns, din pietre aruncate la intamplare, intr-o zi fara cunoscuti. Mi-am aruncat mii de brate rasucite si invizibile in jurul diminetii care se anunta prin minutele scurse si prin dulcea-amara suferinta a zorilor. Prin milioane si milioane de oameni pe care nu i-am cunoscut si pe care n-am sa-i cunosc vreodata, mi-am aflat menirea. Dar aceasta menire ramane o enigma. Am privit cerul ca si cum as fi facut-o pentru prima oara, am privit apa ca si cum m-as fi inecat deja, am privit universul si l-am capturat printr-o singura clipire a genelor, in pleoapele care se inchideau de la inceputul veacurilor.
Sunt prezenta in toata intensitatea lumii, plecata din totalitate. Mi-am imaginat viata altfel, poate fiindca mi-am petrecut majoritatea vietii visand si realitatea m-a trezit la viata pe care n-o mai vroiam a mea. Ma tarasc, alerg, alerg si ma pierd… A trecut ceva timp de cand am ranit fara sa vreau un om pe care-l consideram prieten, prietenul meu. N-am stiut sa evit momentul care a fost decisiv. Ma invinovatesc pentru a nu fi fost in stare sa-mi controlez mintea debusolata in acel moment. Si m-a durut mai apoi cand a trebuit sa-i spun cuvinte reci doar pentru a nu-l rani si mai tare. Am plans cand am pierdut un prieten, am plans atunci cand am pierdut o persoana draga, am plans cand m-a durut sufletul, dar poate ca am plans in sinea mea mai mult decat in afara si poate ca m-a durut mai mult decat i-am lasat pe unii sa vada. Suntem singuri indiferent cat incercam sa ne amagim cu iubirea. Caci lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par a fi. Ar fi trebuit sa stiu pana acum. Dar acum trebuie sa invat sa iert, doar ca e mai greu sa reusesc s-o fac decat sa ma conving de acest lucru. Si la ce se rezuma totul? La iluzii, la dezamagiri, la vise, la dorinte, la cenusa spulberata-n vant. Si nimeni nu stie sa ne spuna ca ne zbatem sa devenim cenusa dupa ce-am luptat, am iubit, am urat, am renuntat. Se pare ca m-am trezit in cele din urma. Poate ca luciditatea e linistea de dinaintea furtunii, dar oare copacul dezradacinat mai poate el suporta o alta furtuna mai grea decat cea dintai? Incerc sa ma amagesc cu gandul ca poate totul va fi mai bine in cele din urma, incerc sa cred ca poate si eu voi fi printre aceia care vor fi fericiti. Dar cum sa mai cred in ceva ce nu exista, in ceva care si-a pierdut valoarea inainte de a o vedea pe deplin? Bucuria unui nou inceput s-a pierdut in noul inceput al sfarsitului care s-a sfarsit inainte de a incepe sfarsirea finala. Ecourile din zarile mele s-au lovit de peretii din magazia zidirii.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy