Și unghii-mi sapă în țărână,
la rădăcina sângerie
crestată-n lung de timpurie,
fiindcă le-am fost la îndemână.

Ei or veni ca să mă taie,
din ramuri să le fiu cenușă
și boiandruc de peste ușă,
sau doagă bună de butoaie.

Și-oi trosni în foc de doruri
la degetele-ți prea curate,
în trunchiul meu frumos brodate,
când tu visai la dulci amoruri.

Unde-ți vei pune tâmpla oare
de va rămâne un dâmb pustiu?
Căci talmă-n ploaie n-o să-ți fiu
ci doar o rouă, care doare.