agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4980 .



Ștergarul în care mi-am uitat copilăria
personals [ ]
carte; exil în durerile altora

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Dumov ]

2008-06-21  | [This text should be read in romana]    | 




Ștergarul în care mi-am uitat copilăria


locul din care nu fug niciodată -
copilăria


m-am născut în ziua în care albul din cireși plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini, mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paște)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruță
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineața pe jos cinci kilometri
uita de mama și de burta ei țuguiată ca o pâine scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

așa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ștergar alb
din cânepa primită de la bunica

m-am simțit bine până am rămas singur...
mama s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belșug și de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va îngriji somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din răsăritul târziu
separându-i trupul de umbră

și va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus și el...
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braÈ›
și o fotografie învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors...

o fi vrând
să se întâlnească cu mama
la capătul de drum
unde se opresc sufletele...

aș fi vrut să știe și mama
că am mai crescut
și că-i seamăn mult
că o duc bine
și că mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi și mă joc
lângă lăstarul ieșit din scorbura nucului
sub care bunicul trăgea cu sete
dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobrești
și cum o aștept
seara
la capătul uliței
și privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de noapte bună...

sunt singur acum

ștergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agățat de noapte
o să colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...
tată – mamă

noapte bună!



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!