agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5772 .



Scrisoare către Adrian Păunescu
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [EmilBrumaru ]

2008-07-05  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Fabian Anton



Stimate domnule Adrian Păunescu,

E luni, 1 noiembrie. Ceață. Ca întotdeauna, începutul zilei îmi pîlpîie în suflet într-un fel pe care caut să-l descriu ca să pot scăpa de panică, de teamă, de „crepusculul civil de dimineață“. Nu înțeleg de ce. Mereu îmi zic, îmi propun să fiu liniștit. Mereu mă surp ca un mușuroi părăsit de furnici, în niște galerii subțiri, întortocheate, nesfîrșite, aparent haotice, dar ordonate de o frică atotbiruitoare. Degeaba diazepame. Degeaba minunatele după-amieze de toamnă. Intru în baie, vreau să mă rad și, deodată, mă înspăimîntă pînă și plăcile de faianță albă. Nu am scris un vers de mult, de luni și luni. „Și mi-e amar în cel din urmă mod“. Citesc deci, cînd și cînd, Bacovia. Mă gîndesc cum a rezistat, cum a reușit (e incredibil!) să poată scrie.
Și iar... aceeași oră de dimineață... /Pe toate mocnind același secret/Un frig violet și fața e creață - /O, cum anul a devenit concret...“ Mă simt tot mai concret! Și ca să nu-mi dezmint lecturile, mi-a apărut și-o eczemă pe față! „Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă...“, trebuie să circul pe stradă rușinat, cu grijă, obosit de cei ce mă întreabă ce am.

Am scris întotdeauna împotriva tristeții, am vrut s-o alung cu cuvinte. O vreme am reușit. Am considerat că e mult mai greu să fii fericit, să-ți pocnești cu biciul tristețea, să lupți corp la corp cu ea decît să i te lași leneș, dulce, romantic. Am urît tristețea cum am urît și boala. Boala e cea mai mare insultă adusă unui om. Voi plînge fericit, mi-am spus, voi plînge fericit. Dar, iată, la 44 de ani bocesc de-a binelea. E și adevărat, greu. Sunt un fel de punct de intersecție, în casă, a vîrstelor.
Soția, 27 de ani, fiica, 6 ani și jumătate, tatăl, 72 de ani, mama, 70. Eu sunt cumpăna. O cumpănă stricată însă. De aici, de la geamul în fața căruia vă scriu, văd antene pline de ciori, coșuri prin care iese un fum mai dens ca ceața.
Aud tramvaiele, trosniturile minuscule ale caloriferului, mișcările prin somn, ale soției. Camera e mică, pereții căptușiți cu cărți. Uneori îmi vine să le ard pe toate. Voi sfîrși prin a le vinde. „Și mi-e amar în cel din urmă mod.“

Mi-amintesc cum am plîns, singur, pe linia ferată, într-o primăvară cu zăpadă, la Dolhasca, citind în pagina a treia a „Amfiteatru“-lui de atunci, în chenar două poezii pe care mi le-ați publicat: „Între anotimpuri“ și „Ea stăpînește“. S-a întîmplat ceva curios. Mi-am dat seama ce enorm de mult timp pierdusem nescriind. Aveam 27 de ani. Cînd mă îmbolnăvisem, la 19 ani, nu doream decît să trăiesc pînă la 30. V-am trimis o scrisoare și v-am mulțumit din inimă. Eu țin minte (nu-i un reproș) ce mi-ați spus, cu neîncredere, ușor ironic: „Mi-ai mulțumit din inimă!?“ Era adevărat. Chiar adevărat.

Parcă mi-a mai trecut spaima. Andreea, fetița mea, s-a trezit. De cîteva zile nu se duce la școală, are o amigdalită tîmpită, face 39 grade temperatură după masa, nu poate înghiți etc. Va trebui să ies să duc materialul la „Cronica“. „Diligența poștală“. Pe urmă vor urma frecușurile zilnice, micile certuri, tranchilizante, poate lectura (trebuie să dau și rubrica de rouă la „Convorbiri“), seara, somniferele, visele neplăcute. După ce se va ridica și ceața va fi un soare și o lumină sfîșietoare. „Lumina fără margini mă usucă...“

Desigur, nu mi-am putut cumpăra „Rezervația de zimbri“. S-a dat pe sub mînă. O, mi-amintesc că numisem Dolhasca „rezervația naturală de îngeri“! Adevăru-i că erau și mulți diavoli pe acolo. „Și mi-e amar în cel din urmă mod“.
Cu stimă și prețuire

Emil Brumaru
(1 noiembrie 1982)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!