agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3598 .



Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [karmacristina ]

2008-07-11  | [This text should be read in romana]    | 



Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament


Dacă Ludovic al XIV-lea figurează în istorie cu restanțe de comportament, ele se datorează femeilor din viața lui, pe care le-a tratat asemeni lui Napoleon cu indiferență, răceală și uneori dispreț. Femeia care i-a devenit soție – Maria Tereza a Spaniei – era naivă, urîtă, proastă și stîngace. Mama sa, regina Ana de Austria, trăia cu cardinalul Mazarin, prim-ministrul Franței, după moartea regelui Ludovic al XIII-lea. Cea de-a doua soție a regelui Soare l-a ținut din scurt și nu i-a tolerat nicio aventură amoroasă. Sătul de femeile din viața lui, Ludovic al XIV-lea s-a dedicat Franței: în cei 72 de ani de domnie a condus țara fara niciun prim-ministru și în total dezacord cu hotărîrile Papei Inocențiu al XI-lea. Deși nu era împotriva religiei, nu tolera nicio altă formă de autoritate în afară de cea personală și nicio grupare ce ar fi putut atrage adepți.
În 1627, pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, un duce francez renunță la familie și soție și înființează Compania Sfîntului Sacrament. Ordinul își țese rapid o rețea de filiale în provincia franceză și în 1660 numără peste 50 de astfel de grupări. Cea mai ferventă susținătoare a Companiei se dovedește a fi chiar mama regelui, Ana de Austria. Ludovic al XIV-lea tolerează o vreme ordinul care, susținut de regină, obține anularea multor piese de teatru care ar fi fost nocive societății, obține interzicerea duelurilor și ținutele vestimentare sumare, pe motiv că ar fi ,,nepudice”. Moliere devine cel mai mare dușman al Companiei Sfîntului Sacrament, după ce piesele sale au fost interzise publicului. Ordinul se extindea de la o zi la alta… Chiar și Mazarin (care a condus țara în locul regelui pînă în 1643, căci Majestatea Sa avea 5 ani cînd s-a urcat pe tron) începea să se teamă că își va pierde autoritatea dacă ascensiunea Companiei nu încetează. Același lucru îl gîndea mai tîrziu Ludovic.
Dar cu sufletul strîns și de rușinea reginei, Regele Soare permite Companiei să iși desfășoare activitatea pe teritoriul Franței. Nu i-ar fi fost dificil s-o desființeze… Îi ținuse el piept Papei, ceea ce nimeni nu mai făcuse pînă atunci. Nu iși justifica niciodată acțiunile. La moartea lui Mazarin, cînd regele împlinise 22 de ani, a chemat la Palat toți aspiranții la funcția de prim-ministru și le-a spus: ,,de aici încolo, prim ministru voi fi eu!”.
Abia cînd Ana de Austria moare, în 1666, fiul său desființează Compania Sfîntului Sacrament. Sau așa a crezut atunci! Astăzi, după trei secole și jumătate, Franța este plină de ordine, asociații și fundații cu această denumire. O astfel de fundație a pătruns și în România, în județul Brăila. Ca și templierii sau francmasonii, nu e exclus ca ordinul să dăinuie peste secole – în ilegalitate – ca mai apoi să apară precum ,,s-a reaprins lumina” în 1717 în Anglia.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!