incendiul a cuprins cimitirul. crizantemele urlă în somnul meu eroic. salvez o parte. cealaltă o las îngropată în cenușă.

oamenii mor în zori. în clipa aceea dintre noapte și zi. de mult am observat că atunci se rupe ceva.

când am intrat mirosea doar a flori. zâmbeam puțin. mama plângea. nu știu ce să-i spun mamei când îi e dor de tata. în astfel de momente nu se poate spune nimic.

la început s-au aprins crucile. s-au aprins ca niște catarge. morții porneau într-o nouă călătorie într-o combustie arămie cu tulpini de crizanteme pocnind în aerul torturat.

am împărțit în stânga și-n dreapta visele mele de gheață. am adăpostit în memorie nume lungi ale unor oameni necunoscuți. am ținut minte data nașterii. numai data nașterii și lumina.

un câine s-a așezat pe mormântul unui copil. nimic altceva nu se poate atinge de atâta durere. nici focul. nimic.

apoi cuvintele. cuvintele au venit ca o ploaie.