O lacrimă pentru Valentin Tașcu

Eram mai mare cu o săptămână ca tine și asta mă făcea să mă și dau mare, deși te știam mai inteligent și mult mai talentat decât mine. Dar cu tine, tocmai pentru asta,îmi permiteam să mă dau mare că tu mă priveai cu îngăduință.
Cum spui, Bebe, că vine acum timpul?
Cum vine și-npresoară ce noi avem mai simplu?
Din partea cealaltă timpul pornește acum?
Dar cum știi care-i sensul acestui tainic drum?

Am modificat puțin versurile mele care ți-au plăcut cândva ca să-ți pun ție întrebarile despre timp. Cu siguranță, tu știi acum multe.
Sunt cu o carte de a ta în față.

Am luat cartea să-nvăț
cea mai frumoasă moarte
Nenumărate feluri: în glorii deșarte, viteaz,
dar cum să primesc când curajul e frica,
nebună și grea, frumos doar pentru
cei ce rămân și privesc cum te duci?

Răsfoind necurmat prin pagini cumplite
de boală, de trăznet, de ape murdare,
de sete, de glonț, de spânzurătoare
- nimic de găsit, numai jale și chin,
bărbații când mor sunt lași și pustii.
Atunci am ajuns la capătul cărții
și-am zis: nu-i moarte frumoasă,
doar moartea-femeie.
Și-atunci am primit să mor ca și ea.

Te cred, Bebe, nimeni nu e mai competent decât tine, nimeni n-a scris mai frumos despre moarte. Dar mie îmi vine să plâng. Am scăpat o lacrimă pentru tine.