privesc cu sete spre mine însumi

acest nimic
fără nici un Dzeu
se desenează pe ziduri dăruite de Ane
zugrăvite apocaliptic
cu aer domestic și o bucată de carne cu sare
din care cad stele de toamnă
fără ca eu să știu să plâng
pentru ele
reflectoarele se sting
gonind țărâna sub pietre
bucuria
emoția
frumosul vieții se uită la mine cu ochi de jad
de pază
de pete
în alb și negru
se adâncește în hățișul de cuvinte
ale dracului cuvinte
spun tot ce vreau să ascund
și ascund zâmbete evacuate cu forța
îmi caut mâinele
am găsit grămăjioare de oase de piatră
sân plângând ziduri ce-au adăpostit Ane
cu forme de ploaie
e ca și cum
aș vorbi cu o soră
îi promit că cineva
cândva
îi va descoperi punerea mâinilor în lanțuri
niciodată scheletul

aproape mă mir și te miri
e poveste
Dzeu a făcut o lege și a lăsat-o să respire într-o oglindă
săraca
a rămas grea în amănunte