Arde încă în mine Focul unor destine apuse. Îl simt mai puternic decât oricând. Trimite spre mine văpăi de gânduri uitate într-un colț al giganticei conștiințe umane: "Omule, ești trecător! Fă ca viața ta să nu treacă în zadar! Luptă pentru tine și pentru ei, pentru cei care nu știu încă să lupte". Înțeleg atât de bine totul, totul... Din cumplita disperare a neamului uitat în timp răsare o picătură de Speranță. Apoi alta. Și încă una. Străbunii se jertfesc în Ceruri pentru ca noi să trăim pe Pământ. Curând va veni vremea Învierii. Și nu va învia trupul unor profeți, ci Sufletul nostru. Poate... Poate că atunci vom înceta să visăm o viață mai bună și vom învăța să ne trăim visele.
Stăpâne, Neamul meu se închină doar Vieții. Rupe, Stăpâne, lanțurile robiei în care ne-a aruncat religia falselor idealuri. Învață-ne Calea spre tărâmul dintre Viață și Moarte, calea Luptătorilor. Învață-ne să stăm drepți sub Soare, Stăpâne, că prea mult timp am plecat capul și prea multe am îndurat. E vremea să ne întoarcem acasă...