pipăind în întuneric
un surdo-mut și un orb
merg fără siguranță

umblau dintr-un loc în altul fără să lase nicio urmă

în urmă ploaia se-nghesuie clasic
singură cu țărâna

și mai era cu ei
cerul înghețat și umbrele serii

umblau liber
cu sentimentul de relaxare
și două umbre rezistente la echilibristică

nu era lumină de veghe
nu era șoaptă de folos
de izvor netulburat
de câte se întâmplă în lume

nu erau decât
mistere de cer
care trebuiau să rămână astfel

foarte aproape de el
ceva foarte albastru
ca o ispită aproape creștină

mai jos
o păpușă de piatră a învățat să facă
pauză de respirație

s-a așezat lângă ea
ochiul care relatează
și vocea care vede totul

acum
pentru mine lucrurile sunt clare
și îmi lasă timp să continui povestea

&