Pian prăfuit de trecerea anilor,
Aruncat în beciul întunecat…
Devenit, obiect de sprijin.
Pianistul îi alină durerea
Atingându-i clapele pline de praf,
Alinându-i rănile cu degetele lui.
Moment în care inima pianului reîncepe să bată,
Odată cu sunetul liniștitor
Produs de corzile ruginite,
Care loveau placa de lemn.
Pianistul intră în sevrajul melodios
Iar, bătrânul pian se scutură de praf…
Aruncându-și veacurile în ritmuri muzicale,
Metamorfozându-se într-un frumos pian.