nimic de mărturisit
când purtam pălăria cu boruri late
deasupra mea ochiul doldora de flori mari
îngrămădea vârfurilor mai subțiri figuri de piatră
cât să te caut peste valul de orgoliu
dar nu te-am auzit râzând
niciodată mărturisit ca să nu urce furnicile
chemarea prin semne
după fiecare atingere a cărnii
în alb stingher
celălalt nume doar un perete de sticlă în care
ploaia pătimașă răpăia
neîmblânzită
femeia
rostogolit în ultima pasăre
am dat deoparte vălul
orele moarte în apa călduță și verdele
recunoscător
să nu se observe gheara din piept
coasta ardeleană
ori partea dinspre ape cu bărcuțe de închiriat
azi ochilor tăi căprui în fânul strâns grămezi
caut somnul
vin alb sorbind paharelor subțiri
stăpânul
pustietăților bătute-n căi