Uneori și spațiul și timpul m-apasă,
Mi-e teamă când mă bântuie un dor
Și parcă viața mea-i prea tumultoasă
Când încerc să redau al iubirii fior;

Dar teama de dor nu vine din meine
Și nici din necunoașterea mea;
Sacrificând mereu iubirea de sine
Nu vreau să pierd și esența din ea;

Pentru iubire vine mereu primăvara
Timpul și spațiul acum se amplifică,
Dar sufletul meu ducându-și povara
Tresare de bucurie că iar se sacrifică.